Zece motive pentru care poporul german l-a votat pe Adolf Hitler

Un punct central în evenimentul din 1933, atunci când Adolf Hitler a ajuns cancelar, a fost faptul că a ieşit prin vot democratic. De aceea este esenţial de a analiza motivele care au dus la alegerea poporului german, relatează Listverse.

Clauza de vinovăţie

• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

La sfârşitul Primului Război Mondial a fost semnat Tratatul de la Versailles în care germanii au fost forţaţi să semneze aşa numita „clauză de vinovăţie”. Altfel spus, trebuia să pună în scris faptul că războiul a fost numai din vina lor.

Ca rezultat, au fost puse restricţii majore asupra Germaniei. Au fost forţaţi să renunţe la teritorii cheie. Au fost responsabili pentru toate daunele de război şi au fost forţaţi să plătească 132 de miliarde de mărci în reparaţii, adică 10% din venitul anual al ţării.

Armata lor a fost ţinută sub strictă supraveghere. Armata germană a fost limitată la 100.000 de oameni, fără să aibă dreptul la aviaţie. Pentru multe ţări din lume, această perioadă era de linişte şi pace, dar viaţa în Germania era foarte grea din cauza acestor restricţii.

Chiar de la început, grupuri ca naţional-socialiştii au dorit să întrerupă Tratatul de la Versailles, numindu-l o „pace dictată” care oprima naţiunea. În primii ani după război, germanii erau prea obosiţi pentru a mai lupta. Lucrurile s-au schimbat odată cu simţirea consecinţelor tratatului.

Ocupaţia franceză a zonei Ruhr

Guvernul german nu a putut plăti toate reparaţiile. Astfel, din 1923, au început să aibă datorii, susţinând că este prea mult pentru ei. Dar francezii erau siguri că aceasta este menită ca o insultă şi o sfidare, aşadar au hotărât să ocupe zona Ruhr.  Aceasta reprezenta centrul industrial al Germaniei pentru producţia de cărbune, fier şi oţel. Fără această zonă, economia Germaniei era distrusă.

Oamenii din Ruhr au încercat să reziste ocupaţiei prin greve. Acest lucru nu a fost de ajutor. Francezii au arestat protestatarii şi şi-au adus proprii lucrători. Atunci germanii au văzut că rezistenţa paşnică nu funcţionează.

Când germanii au reuşit să plătească datoriile în 1925, francezii au părăsit Ruhr. Pentru germani a fost totuşi clar că pot pierde teritorii extrem de uşor, astfel, încetul cu încetul, încălcarea Tratatului de la Versailles devenea o ideea rezonabilă.

Hiperinflaţia

Atunci când zona Ruhr a fost ocupată, inflaţia a explodat. Marca germană era deja devalorizată în urma războiului. În timpul Primului Război Mondial, germanii au investit 160 de miliarde de mărci în armată. Acum aveau datorii de 156 de miliarde de mărci şi datorau 132 de miliarde în reparaţii. Fără zona Ruhr, au pierdut o zonă esenţială pentru economia lor.

Inflaţia în Germania era incredibilă. În 1914, înainte de război, un dolar american era echivalentul a 4,2 mărci germane. În 1923, un dolar american era 4,2 trilioane de mărci.

Practic, oamenii din Germania mureau de foame. Banii erau inutili, la fel ca orice economie făcută de germanul de rând.

În 1923, emigrarea din Germania s-a triplat. De asemenea, rata sinuciderilor era extrem de mare.

Apariţia comunismului în Germania

Al doilea partid ca forţă în Europa, după cel din Rusia, se găsea în Germania. Partidul comunist din Germania s-a format în 1918, având un suport de 10-15%. Pentru restul ţării, aceasta era văzută ca o ameninţare.

Naziştii au profitat de această temere. Au răspândit texte şi afişe ilustrând pericolele comunismului. Odată cu creşterea în popularitate a comunismului, a crescut în popularitate şi opusul acestuia, anume naţional-socialismul.

Naziştii foloseau un grup de oameni numiţi Sturmabteilung pentru a porni conflicte cu comuniştii, lucru care chiar a ajutat în creşterea popularităţii naziştilor.

Scandalul Barmat

Că situaţia nu era suficient de grea pentru poporul german, în 1924, guvernul german a fost prins în acte de corupţie. În acea perioadă, la putere era Partidul Social-Democrat, condus de cancelarul Gustav Bauer, care a fost mituit de doi investitori olandezi – fraţii Barmat.

După ce a fost mituit, cancelarul le-a oferit fonduri din economia ţării care urmau să fie investiţi în Germania. Afacerea a fost un eşec, iar guvernul german a pierdut fondurile. Oamenii s-au întrebat de ce acestor doi investitori li s-a încredinţat suma imensă de către guvern, iar în urma investigaţiei s-a aflat că motivul consta în mituirea guvernului.

Cancelarul Bauer a fost demis, iar naziştii au profitat de această şansă de a face propagandă. De asemenea, fraţii Barmat erau evrei, ceea ce a ajutat în retorica nazistă.

Ura faţă de evrei

Anti-semitismul exista în Germania înainte de venirea la putere a naziştilor. Chiar în toată Europa, anti-semitismul era o retorică des întâlnită. Existau de la începutul secolului XX discursuri care aveau anti-semitismul ca element central.

Revoluţia din Rusia din 1917 şi scandalul Barmat au pus gaz pe foc, iar acest discurs a devenit un laitmotiv pentru grupări precum cea nazistă.

În timp ce nemţii erau din ce în ce mai săraci, evreii erau priviţi ca privilegiaţi şi ca un popor bogat şi corupt. Evreii formau doar 1% din totalul populaţiei, dar 16% dintre toţi avocaţii erau evrei, 10% doctori şi 5% editori şi scriitori. 

Ideea devenea răspândită în afara retoricii naziste, fiind un resentiment general al populaţiei germane faţă de evrei.

Prăbuşirea pieţei monetare în 1929

La data de 29 octombrie 1929, piaţa monetară din SUA s-a prăbuşit. A însemnat începutul Marii Crize Economice care a afectat toată lumea, inclusiv Germania deja afectată de mulţi alţi factori.

La sfârşitul lui 1929, 1,5 milioane de germani erau şomeri. În 1933, numărul era de 6 milioane. Această criză economică a fost probabil cireaşa de pe tort care i-a asigurat locul de cancelar al lui Adolf Hitler.

Social-democraţii au corupt procesul democratic

Chiar după criza economică din 1929, social-democraţii au devenit mai agresivi. Aveau un guvern în minoritate, ceea ce însemna că nu puteau lua decizii fără suportul altor partide.

Articolul 48 din constituţie permitea cancelarului să emită ordonanţe de urgenţă fără să urmeze un proces democratic. Chiar social-democraţii l-au folosit intens, prima dată de a emite un plan bugetar fără  aprobarea parlamentului. Oamenii erau furioşi. 

Social-democraţii au dorit alte alegeri în 1930 pentru a obţine o majoritate pentru a nu mai abuza de articolul 48, dar acest lucru s-a întors împotriva lor. Campania nazistă a fost puternică şi au crescut în popularitate.

În alegerile din 1928, naziştii aveau doar 12 locuri din 491. În 1930 însă avea 107 locuri, fiind principala opoziţie.

După doi ani, a mai avut loc o campanie electorală. Poporul german era sătul de sărăcie şi corupţie şi au votat nazismul. Ce era considerat un grup extremist era acum la puterea Germaniei.

Incendiul din Reichstag

Deşi naziştii erau la putere, nu aveau majoritatea. Aveau doar 37,3% din voturi. La câteva zile după ce Hitler a devenit cancelar, un simpatizant comunist numit Marinus van der Lubbe a dat foc la Reichstag, clădirea parlamentului german. Naziştii au folosit acest eveniment pentru a sugera că bolşevicii vor să răstoarne guvernul.

Naziştii au folosit Articolul 48 prin cenzurarea libertăţii de exprimare, libertatea presei şi altele au fost suspendate până când comuniştii puteau fi controlaţi.

Totuşi, acest lucru nu a fost văzut ca un lucru negativ, ci a fost văzut în sensul că, în sfârşit, cineva la conducere putea acţiona împotriva pericolelor.

Actul de Autorizare

Deşi naziştii erau la putere, Germania rămânea o democraţie. Până când au emis Actul de Autorizare care le-a permis să treacă orice decizie fără să fie nevoie de acordul parlamentului.

Pentru a trece această lege aveau totuşi nevoie de două treimi din votul parlamentului, deci nu puteau face acest lucru fără acordul altor partide. Au folosit presiuni asupra acestora, inclusiv incendiul din Reichstag.

De asemenea, Hitler a promis că va folosi aceste puteri doar în anumite cazuri, fiind esenţiale pentru măsuri vitale.

Doar social-democraţii au votat împotriva acesteia. Hitler avea puterea absolută. Celelalte partide au fost dizolvate şi curând, alegerile s-au oprit. Democraţia germană s-a terminat, iar fascismul a preluat controlul, cu ajutorul votului oamenilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Povestea oraşului nazist de lângă New York. ”Trebuie să fii ARIAN ca să locuieşti aici!”

O clădire proiectată chiar de Hitler stă şi astăzi mărturie a planului megalomanic nazist de a construi o ,,Capitală Germană Mondială” – GALERIE FOTO

Heinrich Himmler: cel mai malefic nazist din istorie

O echipă a început să sape după trenul nazist plin cu aur şi pietre preţioase